In metrou...

(c) foto de Unda (Cristina Grosan)

Am betesugul de a cerceta cu vie atentie si marturisita voluptate, « patologia sufleteasca » a celor din jur.
Poate e o prelungire a deformatiei profesionale de medic sau doar o fateta a firii mele nelinistite si iscoditoare( in copilarie una dintre matusi ma striga « Scotocila » !).
Daca pentru patologia medicala mai exista remedii terapeutice, pentru cea comportamentala care tradeaza adesea ingrijoratoare vicii sufleteasti -si nu numai – slaba speranta…

E dimineata.Calatoresc cu metroul. Pe banca din fata doi tineri, transportati departe….Pierduti intr-o poveste de dragoste cu un contur palid, inca nedefinit…
Baiatul -« temeinic ras » in cap, semn al celor trei V-uri : vointa, vanitate si…virilitate. Cu tricou negru presarat cu cranii si gheare de vulturi, chitare si arme automate din panoplia lui Robocup. Blugii de un cenusiu-albastrui imbatranit , sfasiati in zeci de locuri, ca un stindard glorios strapuns de gloantele si srapnelele inamicului.…
Fata cu blugii neviolentati.Parul canepiu, adunat sub o cordeluta visinie i se rasfrange peste un tricou roz. De sub bucle, ca dupa un tufis, apare efigia zambitoare a defunctei Lady DI.
Tanarul o tintuieste cu privirea.Fluturii cenusii – albastrui nu pot fi opriti din zborul lor jucaus…O pereche de lentile bombate ii fereste de hipnoza sau…deochi!
Daca nu-i poate fixa in insectarul privirii lui, macar mainile sa i le faca prizoniere sub palmele puternice pe un crac al blugilor sai, intr-o zona scapata, ca prin minune, netaiata.
Poate jenata sau doar mai rezistenta la ravagiile pasiunii tanara urmareste, pret de trei statii, imbarligata schema de circulatie a metroului bucurestean si recapituleaza temeinic regulamentul de circulatie de pe peretele opus.
Incerca apoi timid sa-si recapete libertatea mainilor.Ii sopteste ceva la ureche, dar tanarul se arata neindurator. Dupa un timp, ridica o palma si, alintandu-i tandru ovaul fetii, suie piscul nasului, transformand mangaierea in scapinare…
Metroul opreste in statie. Inauntru paseste cu eleganta , o tanara blonda. Se aseaza pe locul ramas liber , langa mine. E in « doliu profund »: bluza, jacheta, fusta, chiar si ciorapii intinsi pe pulpele-i zvelte , evident si condurii – totul negru. Pare muiata in tus negru. Doar fata si mainile cu unghiile pictate in rosu pompeian au scapat de sumbra culoare. Aseaza in poala o geanta de marimea celei cu care Mary Poppins se prezentase in Aleea Ciresilor la familia Banks. Spre deosebire de simpatica eroina a lui Travers, din ea nu scoate nicio sticluta cu licoare miraculoasa, pentru a o oferi celor doi tineri de vizavi…Din adancurile gentii apar doua telefoane celulare. Le parcurge « claviatura » cu dexteritatea unui pianist ce-si cumoaste temeinic partitura, dupa care rosteste suav :

-Scumpule, a intervenit ceva neprevazut…..Amanam intalnirea de diseara.Vorbim mai tarziu… Nu se prea aude… Sunt in metrou….Te pupic dulce !
Introduce in poseta « inventarul Germanos » si dintr-un buzunar lateral scoate la iveala o cutiuta nichelata…
Parca ar fi o pudriera cu un design mai ciudat .Incepe a-si « rotunji rujul », tuguindu-si buzele si-si corecteaza apoi pozitia zulufilor « alunecati ilegal » peste ureche.
Exerseaza doua-trei schite de zambet, aidoma marilor regizori ce trag cateva duble ale scenelor importante si, apasand un butonas, isi moduleaza, duios, vocea :

-Grig, iubire, ramane cum am stabilit !La Mariott, ora 9. Te pupic dulce.

Satisfacuta, introduce si telefonul cu camera video in poseta.
Metroul s-a oprit in statia de destinatie.
Tare n-as mai cobori !

Ca intre doua statui

foto: (c)Vlad Eftnie

sau "De Gaulle si Michelin la taclale"




MOTTO : Liniste,vorbesc statuile !


In gura parcului Herastrau, ca proba a fidelei noastre simpatii galice (semn al nobilei extractii francofone) dar si pentru a pune surdina « scandaloasei pasiunii » pentru Unchiul Sam, edilii Bucurestiului ridicara o mandrete de statuie .
Omul din bronz (cam la vreo patru metri si mai bine) pasind cu hotararea-i cunoscuta in directia carosabilului( cam aglomerat), duce pe brat, falnic, ca un toreador, faldurile mantilei sale.
Cu trasaturile acromegalice usor accentuate si chipiul inconfundabil, are ceva din imaginea Comandorului, ce-ntr-un final l-a pedepsit exemplar pe Don Juan.
Scruta intrarea parcului, cautand cu privirea hat departe, spre centrul pietii omonime, marcata de misteriosul « nasture de bronz ».
Exact cum v-ati gandit,este vorba de marele De Gaulle.
Se simtea, evident, singur, fara a sti ca edilii parcului, asezasera la cateva sute de metri mai incolo- o hora de capete din gips( pentru busturi ar fi fost prea mare risipa !) , printre care generalul si-ar fi putut descoperi multi contemporani.Acesti oameni gloriosi prefigurasera constructia Europei Unite .Acum, cu nasurile sau urechile stirbite de atacurile pasionale ale turistilor, pazeau impasibili steagul albastru instelat.
Dar intr-o zi singuratatea marelui francez lua sfarsit ! .
Aceiasi edili ii adusera alaturi un « Michelin gonflabil » - o imensa crisalida din cauciuc, umflata in rastimpuri de un compresor.
Blandetea alb-obeza a celebrei efigii alaturate,estompa aerul martial al generalului, zmulgand un zambet trecatorilor.
Desi din materiale diferite,vreo doua- trei zile au stat la taclale…
-Cum ati sarbatorit bicentenarul revolutiei franceze ?
-I-am invitat pe est europeni sa faca si ei cate una. A fost foarte pasionant - nemtii si-au darmat zidul Berlinului,iar romanii l-au impuscat pe Ceausescu.
-Saracu, si ce frumos m-a primit !…
Mi-amintesc cat de neobosit dadea din mana in timpul discursurilor….
- Aici romanii au avut noroc , il linisti gonflabilul, cel care i-a urmat misca si el binisor mainile…
I-a soptit apoi ultimile noutati –extinderea U.E in care a intrat si Romania(ii stiti cat sunt de francofoni !)., sansele lui Sarcozy la scaunul prezidential, triumful european al Loganului franco-roman….
-Norocul nostru, concluziona mascota Michelin-ului. Vom putea inlocui astfel, cele cateva zeci de automobile ce ard seara de seara in banlieurile Parisului.
-Nu s-a mai potolit stanga comunista de la Sorbona ? intreba cu naduf De Gaulle.
- E o miscare a « neintegratilor » -magrebieni si nu numai ….

Generalul - taios cum il stim –i-a zis una mai ascutita, dezumflandu-si in final convivul…

Zoologie Comparata

foto: (c)Cristina Grosan

Moto:

“Greu iti mai vine dupa ce minia s-a potolit…”

SOFOCLE - Oedip Rege.

Zilele trecute, plimbandu-ne, la ceas de arsita, prin parcul Herastrau, o amica de familie –profesoara de romana la un liceu bucurestean- ne marturisea, cu sfanta indignare, diferendul ei cu un vecin de bloc.
Fost macaragiu, prieten de nadejde al lui Bacchus, fusese admonestat ca arunca gunoiul prin casa scarii. Replica barbatului nu se lasa ateptata.

-VACO!

Ilustra doamna, fu surprinsa nu numai de duritatea afirmatiei, dar si de tonul sticlos al certitudinii sale. Pastrandu-si cumpatul -performanta remarcabila pentru un temperament coleric, care trada experienta acumulata la catedra, cu zeci de pezevenghi- incepu sa-i explice, pe indelete, dar cam didacticist (zic eu), EROAREA IN CARE ERA…
"-Stimate domn, eu nu sunt vaca! Si asta cel putin din trei motive esentiale…)
(Desigur, mai avea si altele dar considera ca acestea erau suficiente pentru a surpa afirmatia vecinului.
-Primo: eu nu am copite , picioarele mele sunt apreciate, as spune, chiar invidiate in mediul profesoral…. si nu numai.
-Secundo: am ochi mari si albastri, dar nu laptosi ca ai pomenitului animal. Privirea mea e brianta.
-Terzo ( si poate cel mai pertinent argument): eu nu posed uger de rumegatoare; sanii mei sunt mici, feciorelnici , poate chiar prea firavi fata de opulenta vulgara-la moda- astazi…
Sper ca am fost convingatoare, fapt pentru va rog sa va retrageti infamantul epitet…"

Inca de la primul punct al demonstratiei, barbatului i se strecura in suflet sarpele indoielii. Se muta de pe un picior pe altul , se scarpina a nedumerire in crestet...
-S-ar putea sa nu fie tocmai vaca...Ar fi putut s-o faca curva, dar nu era sigur daca categorisirea ar fi afectat-o suficient… Si, oricum, vaca era injuria probata in toate confruntarile conjugale. Cum s-o intoarca acum? Era in joc mandria lui de barbat si superioritatea de clasa. Partidul il invatase in tinerete despre “rolul conducator al clasei muncitoare” fata de plevusca trantorilor de intelectuali.
Ultima lovitura o primi dupa auzul cuvantului “epitet”.
-Hait, ce-o fi si asta! Ai dracului intelectuali…

In fata necunoscutului, omul cuprins de teama devine un animal incoltit. Eroul nostru nu mai zise nimic si, cu capul in piept, dornic de a se face una cu pamantul, parasi campul de bataie, strecurandu-se in apartament... Tot ce mai auzi distinsa doamna fu un murmur vatuit ce-i urma trecerea, ca o litanie:
"Epitet, epitet, epitet..."
Bietul om se caznea sa nu uite cuvantul ce-l tulburase intr-atat, pentru ca a doua zi sa-l intrebe pe nea Vasile de la unu, partenerul sau de table, abonat la Libertatea

Dupa povestire, se asternu tacerea. Totul intepenise in jur...Am baiguit, totusi, inutil:
- Da stiu ca i-ai zis-o!

…

Bucuresti, 13 Iunie 2007

Un safari prin Rahova

MOTTO

« Tii ! ce minuni,ce lume fermecata In cartea despre Africa se-arata ! Ah ,Africa vrajita de mistere Te cheama si momeste cu putere… »

(BIMBIRICA IN AFRICA-Carte pentru copii)

Daca treci prin Rahova, in preajma pietii omonime, nu poti sa ramai indiferent. Un safari prin Kenia – moft ! Alegand, Africa - cheltuiala, riscurile si oboseala sunt inmiite.
Cu un bilet de tramvai, ajungi din buricul Bucurestiului intr-un peisaj exotic, plin de culoare - si …inedit .
Cum ai coborat din 32 te trezesti inconjurat de blocuri cu 10 etaje.
Nu, nu e Defance ci… Rahova.
Toate fatadele de beton sunt boite de parca un perpetu curcubeu s-ar zbengui pe ziduri… Cromaticul tablou a fost argumentul electoral cu care primarul local si-a renoit mandatul. Fara armament sofisticat, cu penelul, ulcelele cu vopsele si cativa saci de barabule si fasui a izbutit cea ce tizul sau etiopian (Megistu Mariam) a realizat cu Kalasnikovul . E drept ca scaunul de primar la sectorul 5 suporta greu comparatia cu tronul Negusului, dar victoriile mici le premerg celor epocale ! Un alt iubitor de culori, bietul Adrian N. nu a stiut ce sa faca cu ele…
Aici trebuia adus Bush ! Daca ar fi zugravit cativa « zgarie nori » din Manhatan , ar mai fi avut atatea emotii la al doilea mandat ?
Peste aceast dezmat cromatic (la parter, uneori chiar la primul etaj), cu putina vointa , baietii de cartier, au produs o opera !
Cercetandu-le graffittiurile, afli tot felul de informatii, una mai utila decat alta :

- Indemnuri sexuale generale sau personalizate. ( daca nu mai eficiente pentru potenta, sigur mai convenabile ca Viagra).

- Incurajari si injurii la adresa echipelor sportive.

- Sloganuri si comentarii politice( « deocheate » si decolorate, ce vreti … doi ani de la vechile alegeri !)

Peste drum de piata , cam in dreptul bazarului lui « Niki Scorpion », exotismul devine exploziv. Pe masura ce inaintezi prin furnicarul de oameni esti cotropit… de sonuri melodice…Trei - patru dughene ce comercializeaza casete si C.D-uri,isi amesteca atat de intim oferta, inact greu mai poate « scoate » omul… « Bidineaua » din sosul manelelor.
Ca in « AIDA » lui Verdi ( fara mars triumfal), deoparte si de alta a trotuarului se insiruie taranci semiurbabizate sau orasence …ruralizate( taraniste nu le pot numi din considerente de sondaj !) Aidoma egiptenilor ce intampinau victorioasa armie a lui Radames, ele ridica un adevarat « Arc de triumf » … dupa posibilitati !
Pe sub arcadele de ceapa verde, loboda, marar si patrunjel dar si ciorapi, chiloti de bumbac (chilipir sau modern- promotie), bureti…din plastic sau chibrituri - pasesc ( putin triumfal), mosnegi tarsindusi picioarele, babute garbovite ce-si legana jalnicele « plase- trofeu » …
Ezita in treacat o clipa,apoi cantarindu-si punga, isi continua drumul.
Cativa dulai negrii jegariti( poate tigrii intr-o alta lume), purtand la ureche sigilii galbene)-cerceii comunitari, se insaileaza prin cortegiu… Pentru amatorii de peisaje exotice, pe Recas , ceva mai in spate, se pot admira lacuri de tina, fara hipopotami si crocodili. Cu putin noroc exploratorul poate imortaliza, o duzina de amorasi brunetei, desprinsi din « Seraiurile turcesti », aninate pe sarme…
De ce schioapata oare turismul romanesc ?

SAIZECI DE ANI IN BALON

Ma simt ca “Victoria” lui JULES VERNE.

Suna triumfal, dar, e exact invers.
“Victoria” era un balon; aerostatul cu care Dr. Fergusson si amicii sai au pornit sa cerceteze izvoarele Nilului. Onorabilul savant se inselase calculand incarcatura balonului. Socotind greutatea lui Kenedy si Joe, a alimentelor, echipamentelor si lestului nu a observat ca in nacela mai era un..intrus!
Intocmai ca pasagerii clandestini ce se ascund in pantecele navelor, vrajiti de mirajul fericirii, un pusti de 8 ani se strecurase in nacela! Se imbarcase pentru a implini lucrul pe care-il auzea de la toti…:
-“Esti cu capul in nori”!
Daca s-ar zice: “esti cu capul in senin”, admonestarea ar deveni compliment!…
Pentru a confirma zicerea la figurat dar si la…propriu, pustiul a facut-o!
Exploratorii au incheiat calatoria in 5 saptamani.
Baiatul de atunci( o, Doamne, cat s-a schimbat!) navigheza inca .E drept, cu opinteli….
“Victoria” s-a dezumflat, reusind in salturi dramatice, sa atinga coastele Senegalului. Eu, dupa cum am marturisit, seman tot mai mult cu acel balon. Noroc cu fiul meu cel mic, care imi mai da uneori cate un imbold. Atunci ma desprind de obsedantul cotidian, inaltandu-ma spre …albastru!

caineasca

De la o vreme constati ca multe lucruri sunt deja cunoscute . Intra sub incidenta banalului, a minimului de interes... Lucrul e dezolant. Apetitul pentru viata scade...
Celebrul "sa ne bucuram" paleste...
Ceea ce mai tine vie palpainda luminita a curiozitatii sunt lucrurile mici, nesemnificative , peste care ai trecut de mii de ori fara a le da atentie, fara a le descifra sensurile...
Eram la o institutie publica.
La poarta o armata de paznici si doar un caine.
Foarte comun se va zice. Exista vreo institutie publica in Romania de la Spital pana la minister fara "cota" sa de maidanezi? Pe coridoare sau in salile de asteptare, pe peroane sau curtile publice se incurca printre picioarele cetatenilor (atunci cand nu se agata de ele!)...
Casa de Asigurarti de Sanatate a emis chiar un ordin care interzicea prezenta cainilor ...dar si a plantelor (sic!) in cabinetele de consultatii.( despre alte spatii nu facea referinta!)
Dar sa revenim la maidanezul nostru. Bej , cu blana slinoasa, cu corpul facut covrig, tragandu-si parca de sub coada "seva" hipnotica, somnola intr-un colt. Parea o treanta aruncata , si daca erai miop sau distrat, riscai sa-l calci.
Dintr-o data animalul sare pe cele patru picioare, incepand sa latre furios. In jurul lui locul se goleste. Cativa paznici isi abandoneaza surprinsi cestile de cafea ( de altfel prea fierbinte!) cautand sa linisteasca "Fetita".
O doamna de la registratura scoate capul prin ghiseu, strigand la "Vasile" sa deschida a doua poarta, pentru evacuarea solicitantilor. Masura eveniment memorabil intr-o institutie romaneasca...
Petitionarii si salariati deopotriva raman uimiti de "indrazneala" solutiei. Situatia este evedent critica!
Un batranel , ce astepta la registratura pune sub limba o tableta de nitroglicerina!
Vasile, care sfarsise de inghitit ultimul dumicat de covrig, injura marunt printre dinti. Scoate dintr-un ungher batul rosu al unui fost drapel P.C.R. si croieste "Fetita" peste spinare. Animalul pe semne recunoscand efectul mobilizator al fostului steag comunist o tuleste schelalaind in strada. O urmez din curiozitate.
Cam la zece metrii de gardul institutii cu pricina se aciuase o potaie alba cu pete naturale si capatate... Ramasese ca o stana de piatra, privind cu jind spre curtea dinapoia gardului ...
Fetita se repezii ca o fiara asupra "intrusului" alungandu-l intr-o clipa peste drum. Tramvaie, autobuze si vacarmul unei circulatii de varf palisera pentru acesta din urma. Slobozi cateva "umbre" de maraieli...de genul "I-am facut-o derbedeului"...si se retrase in coltul pomenit, continuandu-si impasibila somnul!
O , Doamne, pana si cainii sunt..."caini"!