duminică, 18 martie 2007

fredolino

Am avut un catel .
Un catel de plus.
Il chema Fredolino.
Il botezasem aidoma eroului unei carti cu povesti ce-mi bucurase copilaria.
Mi-era prieten si slujitor.
Cate lacrimi nu i-au udat blanita de catifea…
Cate lingurite cu doctorii amare va fi incercat Fredolino, spre convingerea micului sau stapan!
Din bagajul meu de “campanie” nu lipsea niciodata.
Urechi lungi, labutele scurte, banuite - umbra mea.
Apoi a murit…
A “murit” intr-o lada veche de mucava .
Intr-un ungher intunecat al podului, alaturi de Jujuca –papusa de carpa cu parul smuls,un magar masliniu din placaj si un tanc nemtesc…dezmembrat dupa atacul inamic (sic!) – Acolo ,Fredolino a murit…in uitare
Ingratitudinea este semn al incheierii copilariei…
Copiii isi abandoneaza jucariile!
Au devenit…”mari”!
……………………………………………..
Dupa 60 de ani l-am reintalnit.
Era intr-o senina dimineata de primavara.
Il chemau alti copii. …
Cu blanita maro, picioare scurte si codita tantosa, dragul meu Fredolino.
Alerga spre ei fericit.
L-am strigat inecat in emotie…
Fara sa se opreasca a intors mustrator capul .
Doua hamaituri au rasunat sec:
- Mai ai tupeu!?

miercuri, 14 martie 2007

caineasca

De la o vreme constati ca multe lucruri sunt deja cunoscute . Intra sub incidenta banalului, a minimului de interes... Lucrul e dezolant. Apetitul pentru viata scade...
Celebrul "sa ne bucuram" paleste...
Ceea ce mai tine vie palpainda luminita a curiozitatii sunt lucrurile mici, nesemnificative , peste care ai trecut de mii de ori fara a le da atentie, fara a le descifra sensurile...
Eram la o institutie publica.
La poarta o armata de paznici si doar un caine.
Foarte comun se va zice. Exista vreo institutie publica in Romania de la Spital pana la minister fara "cota" sa de maidanezi? Pe coridoare sau in salile de asteptare, pe peroane sau curtile publice se incurca printre picioarele cetatenilor (atunci cand nu se agata de ele!)...
Casa de Asigurarti de Sanatate a emis chiar un ordin care interzicea prezenta cainilor ...dar si a plantelor (sic!) in cabinetele de consultatii.( despre alte spatii nu facea referinta!)
Dar sa revenim la maidanezul nostru. Bej , cu blana slinoasa, cu corpul facut covrig, tragandu-si parca de sub coada "seva" hipnotica, somnola intr-un colt. Parea o treanta aruncata , si daca erai miop sau distrat, riscai sa-l calci.
Dintr-o data animalul sare pe cele patru picioare, incepand sa latre furios. In jurul lui locul se goleste. Cativa paznici isi abandoneaza surprinsi cestile de cafea ( de altfel prea fierbinte!) cautand sa linisteasca "Fetita".
O doamna de la registratura scoate capul prin ghiseu, strigand la "Vasile" sa deschida a doua poarta, pentru evacuarea solicitantilor. Masura eveniment memorabil intr-o institutie romaneasca...
Petitionarii si salariati deopotriva raman uimiti de "indrazneala" solutiei. Situatia este evedent critica!
Un batranel , ce astepta la registratura pune sub limba o tableta de nitroglicerina!
Vasile, care sfarsise de inghitit ultimul dumicat de covrig, injura marunt printre dinti. Scoate dintr-un ungher batul rosu al unui fost drapel P.C.R. si croieste "Fetita" peste spinare. Animalul pe semne recunoscand efectul mobilizator al fostului steag comunist o tuleste schelalaind in strada. O urmez din curiozitate.
Cam la zece metrii de gardul institutii cu pricina se aciuase o potaie alba cu pete naturale si capatate... Ramasese ca o stana de piatra, privind cu jind spre curtea dinapoia gardului ...
Fetita se repezii ca o fiara asupra "intrusului" alungandu-l intr-o clipa peste drum. Tramvaie, autobuze si vacarmul unei circulatii de varf palisera pentru acesta din urma. Slobozi cateva "umbre" de maraieli...de genul "I-am facut-o derbedeului"...si se retrase in coltul pomenit, continuandu-si impasibila somnul!
O , Doamne, pana si cainii sunt..."caini"!

miercuri, 7 martie 2007

Inceputuri III

Cu riscul de a consuma hartie si pix am vrut sa insirui niste ganduri. Fi-miu mi-a facut un blog acum nu mai consum hartie ci curent electric...