marți, 9 octombrie 2007

In metrou...

Am betesugul de a cerceta cu vie atentie si marturisita voluptate, « patologia sufleteasca » a celor din jur.
Poate e o prelungire a deformatiei profesionale de medic sau doar o fateta a firii mele nelinistite si iscoditoare( in copilarie una dintre matusi ma striga « Scotocila » !).
Daca pentru patologia medicala mai exista remedii terapeutice, pentru cea comportamentala care tradeaza adesea ingrijoratoare vicii sufleteasti -si nu numai – slaba speranta…


E dimineata.Calatoresc cu metroul. Pe banca din fata doi tineri, transportati departe….Pierduti intr-o poveste de dragoste cu un contur palid, inca nedefinit…
Baiatul -« temeinic ras » in cap, semn al celor trei V-uri : vointa, vanitate si…virilitate. Cu tricou negru presarat cu cranii si gheare de vulturi, chitare si arme automate din panoplia lui Robocup. Blugii de un cenusiu-albastrui imbatranit , sfasiati in zeci de locuri, ca un stindard glorios strapuns de gloantele si srapnelele inamicului.…
Fata cu blugii neviolentati.Parul canepiu, adunat sub o cordeluta visinie i se rasfrange peste un tricou roz. De sub bucle, ca dupa un tufis, apare efigia zambitoare a defunctei Lady DI.
Tanarul o tintuieste cu privirea.Fluturii cenusii – albastrui nu pot fi opriti din zborul lor jucaus…O pereche de lentile bombate ii fereste de hipnoza sau…deochi!
Daca nu-i poate fixa in insectarul privirii lui, macar mainile sa i le faca prizoniere sub palmele puternice pe un crac al blugilor sai, intr-o zona scapata, ca prin minune, netaiata.
Poate jenata sau doar mai rezistenta la ravagiile pasiunii tanara urmareste, pret de trei statii, imbarligata schema de circulatie a metroului bucurestean si recapituleaza temeinic regulamentul de circulatie de pe peretele opus.
Incerca apoi timid sa-si recapete libertatea mainilor.Ii sopteste ceva la ureche, dar tanarul se arata neindurator. Dupa un timp, ridica o palma si, alintandu-i tandru ovaul fetii, suie piscul nasului, transformand mangaierea in scapinare…
Metroul opreste in statie. Inauntru paseste cu eleganta , o tanara blonda. Se aseaza pe locul ramas liber , langa mine. E in « doliu profund »: bluza, jacheta, fusta, chiar si ciorapii intinsi pe pulpele-i zvelte , evident si condurii – totul negru. Pare muiata in tus negru. Doar fata si mainile cu unghiile pictate in rosu pompeian au scapat de sumbra culoare. Aseaza in poala o geanta de marimea celei cu care Mary Poppins se prezentase in Aleea Ciresilor la familia Banks. Spre deosebire de simpatica eroina a lui Travers, din ea nu scoate nicio sticluta cu licoare miraculoasa, pentru a o oferi celor doi tineri de vizavi…Din adancurile gentii apar doua telefoane celulare. Le parcurge « claviatura » cu dexteritatea unui pianist ce-si cumoaste temeinic partitura, dupa care rosteste suav :

-Scumpule, a intervenit ceva neprevazut…..Amanam intalnirea de diseara.Vorbim mai tarziu… Nu se prea aude… Sunt in metrou….Te pupic dulce !
Introduce in poseta « inventarul Germanos » si dintr-un buzunar lateral scoate la iveala o cutiuta nichelata…
Parca ar fi o pudriera cu un design mai ciudat .Incepe a-si « rotunji rujul », tuguindu-si buzele si-si corecteaza apoi pozitia zulufilor « alunecati ilegal » peste ureche.
Exerseaza doua-trei schite de zambet, aidoma marilor regizori ce trag cateva duble ale scenelor importante si, apasand un butonas, isi moduleaza, duios, vocea :

-Grig, iubire, ramane cum am stabilit !La Mariott, ora 9. Te pupic dulce.

Satisfacuta, introduce si telefonul cu camera video in poseta.
Metroul s-a oprit in statia de destinatie.
Tare n-as mai cobori !

Un comentariu:

Tihi spunea...

Oare cate blonde ca acesta parcurg metroul zilnic in Bucuresti? Cate inimi zdrobesc acesti vulturi negrii ai metroului?